12/11/2010

Provocările misionarismului ortodox în rândul tinerilor

Posted in Educatia copiilor tagged , , , , , , la 20:37 de Valahia

Protoprezbiter David Cownie

Una din întrebările cele mai presante pe care si le adresează păstorii si părintii ortodocsi în ziua de astăzi este: „Cum ne putem motiva tinerii pentru a îmbrătisa ortodoxia si a-i determina să o ducă cu ei, mai departe, în viata lor adultă?”

Întrebarea este îndreptătită, însă mă tem că adesea, cei care o formulează nu sunt onesti cu ei însisi. Copiii deviază rareori în directii ciudate fără a se baza într-o măsură sau alta pe semnalele care le vin de la cei din jurul lor, în special de la părinti. Copiii ne urmează si învată din exemplul nostru, indiferent dacă acel exemplu este bun sau rău. Îi formăm si îi determinăm să devină ceea ce devin, prin modul în care ne trăim propria noastră viată. Uneori, ei se revoltă împotriva lucrurilor pe care le-au învătat, însă chiar si acea revoltă este modelată chiar după atitudinile împotriva cărora decid să se revolte.

Care sunt responsabilitătile noastre, ca părinti sau chiar ca adulti dintr-o comunitate parohială? Ce fel de mărturisire facem în fata copiilor nostri? Ne modelăm comportamentul pe care dorim ca ei să-l copieze? Petrecem timp suficient stând de vorbă si interactionând cu ei, pentru a avea, cât de cât, o influentă în viata lor? Sau le permitem scenaristilor de Hollywood si punk-istilor nihilisti, care produc si vând CD-uri, să dicteze perspectiva asupra lumii, acceptată de copiii nostri? Cât timp stau în fata televizorului sau ascultă muzică pop, fată de timpul petrecut conversând sau citind materiale folositoare pentru suflet? Michael Medved a prezentat recent o statistică tristă, conform căreia „la vârsta de sase ani, de exemplu, un copil american obisnuit stă mai multe ore la televizor decât va sta de vorbă cu tatăl lui în toată viata lui”.

Una din problemele majore legate de copiii nostri este faptul că i-am abandonat. Oricine îsi lasă copilul (sau care chiar stă alături de copil) în fata televizorului mai mult de o oră pe zi îi neglijează, practic, bunăstarea sufletească si emotională. Oamenii nu interactionează unul cu celălalt în nici un mod semnificativ, atât timp cât televizorul este aprins. Ei devin, efectiv, nistre străini care, întâmplător, stau sub acelasi acoperis. Multe familii nici măcar nu iau masa împreună, fapt care le-ar da ocazia să stea de vorbă cu copiii lor si să schimbe informatii într-un mod plin de sens. Deseori, masa se ia pe măsuta din fata televizorului, în timp ce se vizionează programe fără substantă. Ce este trist este că majoritatea părintilor sunt atât de dependenti de televizor, că le este greu să se desprindă ei însisi de el – darămite să-si „priveze” copilul de el. Ceea ce înrăutăteste situatia este propaganda nihilistă propovăduită de la „amvonul” tubului catodic. Copiii (si adultii) învată, printre alte lucruri, că avortul este necesar, că sinuciderea asistată este necesară, că planeta se supraîncălzeste, că homosexualitatea este normală, că cuplurile căsătorite si fericite sunt anormale, că desfrânarea este bună, că nazistii erau răi, că Stalin era bun (era aliatul nostru), că Adevărul e relativ, că Dumnezeu e o glumă si că îngerii sunt ceva stupid. Sunt prea putine programe „de calitate” la televizor, iar acest lucru face ca privitul la programele transmise prin retea si cablu să fie o activitate neprofitabilă, de la un capăt la altul.

Si atunci, care este solutia de iesire din acest haos? Răspunsul este deopotrivă deceptionant de simplu si extrem de dificil de pus în practică. Dacă ne dorim cu adevărat să ne crestem copiii astfel încât acestia să ajungă crestini ortodocsi evlaviosi si responsabili, atunci trebuie să le arătăm ce înseamnă acest lucru. Si singurul mod prin care îl putem face este să devenim noi însine crestini ortodocsi evlaviosi si responsabili. Sfintii Părinti ai Bisericii au lăsat un model de viată pe care ar trebui s-o ducem. Acest model se numeste Sfânta Traditie. Există un adevărat model de trai, alcătuit de crestinii ortodocsi în ultimii două mii de ani. Numai în acest secol – mai bine zis, în a doua jumătate a acestui secol, acest mod de viată a fost supus unor provocări si răsturnat, cu rezultate dezastruoase. În Rusia si Europa de Est, acest mod de viată a fost distrus cu forta. În Occident, crestinii ortodocsi au abandonat, pur si simplu, Traditia, pentru că îi incomoda. Însă acest model de viată functionează încă, dacă oamenii ar încerca să-l aplice.

La ce e bună Traditia, pentru noi? Traditia ne oferă un punct de referintă. Ni se cere să ne modelăm vietile în functie de Legea lui Dumnezeu, mai degrabă decât să ne facem o lege a noastră, proprie. Ni se cere să ne supunem voiei lui Dumnezeu si să înlăturăm astfel propria noastră vointă egoistă si spiritul de rebeliune din viata noastră. Arătându-ne cum să postim, Traditia ne învată cum să ne tinem sub control patimile si cum să tinem automultumirea cât mai departe. Îndrumându-ne să ne rugăm, Traditia ne determină să ne facem o pravilă acasă si să participăm constant la slujbele bisericii. Arătându-ne cum să ne spovedim păcatele si cum să ne pregătim cu respect pentru primirea Sfintelor Taine, Traditia ne ridică de la nivelul de simpli oameni si ne face să căutăm transformarea spirituală către ceea ce a intentionat Dumnezeu să fim. Traditia ne învată cum să mâncăm, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne rugăm, cum să trăim în lume, fără a ajunge să facem parte din ea. Acestea sunt disciplinele si practicile care ne pot ajuta copiii să facă fată asaltului lumii si efectelor corozive ale culturii pop.

Însă Traditia nu poate functiona decât atunci când este trăită cu loialitate, în fiecare zi. A predica doar cu vorba aceste practici copiilor nostri nu va face decât să-i îndepărteze si mai mult de Adevăr. Ca urmare, ne vor ocărî si ne vor face ipocriti si vor fi deznădăjduiti că nu există nici o alternativă reală la droguri, sex si rock-and-roll. Atunci când părintii nu încearcă să-si învete copiii să se roage sau să postească, sau să se pregătească pentru Sfintele Taine, însă insistă să-i ia cu ei la slujbele de la biserică, acest lucru nu face decât să-i învete pe copii să aibă dispret pentru Biserică si lipsă de respect pentru părintii lor. Părintii cad deseori în greseala de a-si „proteja” copiii de Biserică, fapt care-i învată pe acestia, până la urmă, că Biserica este un exercitiu fals, pe care-l adopti câteva ore, dumincă dimineata si apoi uiti imediat de el.

Din păcate, o mare parte din ceea ce trece drept „misionariat în rândul tinerilor” din bisericile protestante este, practic, ineficientă. Acum vreo opt-zece ani, îmi amintesc că ascultam programul doctorului James Dobson, „Accentul pe familie”, în care mentiona niste statistici interesante. Ele arătau că în toate categoriile de comportamente considerate distructive pentru tineret – si anume, activitatea sexuală, bolile cu transmitere sexuală, abuzul de droguri sau ascultatul muzicii blasfemiatoare sau satanice – nu există nici o diferentă statistică între copiii „crestini” si restul populatiei. Cu mici exceptii, marea majoritate a programelor Bisericii Evanghelice pentru tineri nu-i învată cum să fie acei „oameni deosebiti” de care vorbeste Apostolul Petru, atunci când ne cheamă pe toti să fim „seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt…” (Petru I, 2:9). În schimb, acesti bieti tineri sunt adesea îndemnati să se considere superiori celorlalti, dat fiind faptul că ei sunt „mântuiti”, iar restul oamenilor, nu. Acest lucru nu face decât să le crească orgoliul si le pregăteste terenul pentru înselare si mândrie.

Sfânta Traditie ortodoxă ne învată smerenia, ascultarea, pocăinta si dragostea. Traditia nu poate fi transmisă mai departe decât prin exemplu. „Misionarii pentru tineret” nu vor putea să comunice multe lucruri despre spiritualitatea ortodoxă dacă copiii nu văd, efectiv, cum au loc aceste lucruri, acasă sau în rândul celorlalti membri ai bisericii. CINEVA trebuie, efectiv, să înceapă să trăiască Traditia, pentru a o transmite. Nu-i de mirare că termenul grecesc pentru Traditie, paradosis, înseamnă să transmiti sau să înmânezi mai departe ceva care este viu si activ.

Nu e usor să duci o viată în spiritul Traditiei, în America. Dar tocmai din cauza asta, Traditia functionează. Disciplina si autocontrolul care le sunt insuflate tinerilor care practică efectiv Traditia le oferă un avantaj extraordinar fată de colegii lor de scoală. Tinând posturile cu smerenie, binecuvântându-si mâncarea, îmbrăcându-se modest si potrivit sexului din care fac parte, spunându-si rugăciunile, respectându-si corpul si spovedindu-si păcatele, ei sunt „provocati” într-un mod sănătos să devină mai mult decât ceea ce le spune lumea că sunt. Ei înteleg că sunt creati după chipul si asemănarea lui Dumnezeu si că trupul lor este templul Duhului Sfânt. Acest lucru îi ridică într-un mod benefic din punct de vedere duhovnicesc si îi încurajează să facă tot ceea ce fac, întru slava lui Dumnezeu. Mai important, îi inspiră să privească dincolo de mlastina nihilistă care este societatea americană de astăzi, către lumea cea cerească si să înteleagă că si ei pot participa la ea.

Înainte să începem să îi facem scolarizarea acasă, fiica noastră cea mai mare a făcut cunostintă cu câtiva alti elevi ortodocsi, la scoala gimnazială unde mergea. Fără exceptie, când au aflat că si ea e ortodoxă, au fost toti surprinsi să afle că tinea postul si la scoală. Fiecare din ei a spus cât se poate de limpede că pur si simplu asteptau să treacă timpul până când vor împlini optsprezece ani, pentru ca apoi să poată să nu mai meargă la biserică. Acesti tineri erau înselati si neglijati de părintii lor, care fie nu cunosteau nimic despre Traditie, fie optau să o ignore, în deplină cunostintă de cauză. Acesti copii nu au avut niciodată ocazia să afle ce este Traditia sau ce ar putea să facă ea în viata lor. N-au trebuit niciodată să lupte. N-au trebuit niciodată să se priveze de ea sau să fie văzuti ca diferiti. Însă au fost lipsiti si de adevărata bucurie a împărtăsirii cu Sfânta Euharistie (pentru că nu tineau post niciodată) sau de pacea adevăratei spovedanii (pentru că se spovedeau rar, dacă se spovedeau vreodată). Ortodoxia redusă la câteva elemente simple nu este atrăgătoare pentru tineri, tocmai pentru că este usoară. Orice fiintă umană întelege că merită să ai numai lucrurile care cer luptă si efort.

Tinerii vor să fie provocati, nu cocolositi.

Sursa: http://www.orthodoxinfo.com/praxis/youth_ministry.aspx

Părintele David si sotia lui, prezbitera Julianna, sunt autorii unei cărti excelente, intitulate „A Guide to Orthodox Life” („Îndrumar de viată ortodoxă”). Întreaga carte poate fi descărcată gratuit, în engleză, de pe pagina Orthopraxis Page sau poate fi comandată de la Centrul de Studii Ortodoxe Traditionaliste: Center for Traditionalist Orthodox Studies.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: