11/02/2012

Pr. Arsenie Papacioc – Despre femeie (1)

Posted in Părinti ortodocsi tagged , , , , , , la 05:20 de Valahia

– Dar în lume, faţă de cine trebuie să ne tăiem voia?

– Acolo nu-i tăierea voii; acolo… să-ţi ţii voia bine!… în lume. Ei… să-ţi respecţi nevasta!…, să-ţi dai seama că nevasta asta nu-i o persoană cu care să-ţi faci plăcerea şi să faci ce vrei. Femeia asta – care-i un element atât de discutat, în lume, în Scriptură şi peste toate timpurile, înainte de Hristos – nu este oricine! MII DE ANI a fost roabă – şi totuşi, s-au făcut războaie pentru ea, pentru roaba asta. Dar s-a arătat cu orice chip lucrul acesta – pentru că marile valori, istoria, vremile nu i-au recunoscut aceste valori, până să vină Hristos. Hristos a ridicat „gârbova” care era aplecată, la verticalitate, adică – un semn concret de libertate a femeii. Şi nu există Scriptură de bărbat şi Scriptură de femeie! – e o Scriptură pentru toţi.

Deci, femeie înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Un bărbat adevărat este acela care ştie să o pună pe tron!

Ea nu realizează lucrul ăsta… S-a transmis atavic – dacă cunoaşteţi cuvântul (trimiterea peste generaţii, a defectelor sau calităţilor; asta înseamnă „atavic”) – s-a transmis atavic mai departe, că ea încă se teme. Şi la bărbat la fel – simte că are putere asupra ei. Asta-i o greşeală.

Ceva ascuns, în ea, aşteaptă ca el, cu orice chip, să o recunoască la egalitate. De aceea, nu mi-a fost cununie să nu spun: „întotdeauna una cu altul, întotdeauna unul ca altul!”. Deci, femeia este odată cu bărbatul – a scos-o la iveală din coasta prin care a făcut-o pe Eva; deci, au fost una – şi prin căsătorie devin iarăşi una.

Aşa că dorinţa foarte mare de a recunoaşte puterea pe care o are femeia de a stimula bărbatul spre mântuire e necunoscută. Deci, scopul unei căsătorii nu este plăcerea. Plăcerea e o consecinţă!… Nu mănânc pentru că e dulce mâncarea, ci pentru ca să mă hrănesc – că-i şi dulce, aia e un avantaj… dar scopul nu e ăsta… să mănânc pentru că e gustoasă. Aşa şi plăcerile: sunt consecinţe. Nici chiar naşterea de copii nu este un scop! E o consecinţă… obligatorie. Ci stimularea reciprocă, pentru mântuire, unul cu altul. Şi aceasta este zestrea cea mai bună care se lasă ca educaţie, la copii. Cu orice chip, să privim lucrurile serios!

Da. Aşa, dragii mei… Trebuie să ştie, cel care se căsătoreşte, că are o foarte mare răspundere şi nu trebuie să vă influenţeze anumite cuvinte care sunt spuse prin rugăciuni – „şi femeia să asculte de bărbat”, de exemplu – da!, dar cu o condiţie: s-o iubească. Şi dacă o iubeşte, nu se bucură decât de adevăr, iubirea.

Mireasa,  la cununie – care e un moment unic în viaţa ei – când se citesc cuvintele acestea, eu constatam, făcând cununii, că toată lumea se uita la mireasă, când se spunea: „şi femeia să se teamă de bărbat”. Şi mireasa pleca capul… În momentele supreme, când ea era chiar regină, cu coroana pe cap… Atunci aşteptam şi eu până la sfârşit şi apoi luam lumea în primire şi încurajam mireasa: „cu o condiţie: să o iubească!”.

A o iubi permanent şi adevărat iar nu e uşor. Da. Deci nu trebuie văzute în ea decât marile scopuri, împlinite alături de ea. Da… Ajungi la atâta intimitate, păstrată până atunci cu atâta pudoare, în viaţă – dar nu te descoperi, nu te dezgoli! – iar aici, totul e dezgolit, totul e dăruit – şi tu încerci să ai autoritate de bărbat… turbat, ştiţi, asupra ei.

Deci, eu v-aş ruga numai atât să faceţi – şi să ştiţi că vă mântuiţi.

Îmi amintesc că m-a provocat deunăzi chiar cineva de la ASCOR… „Da, dar” – zicea el – „bărbatul e capul nevestei!”. Aşa este, dar ea e inima! Capule, dacă n-ai inimă… pot să te dau jos de pe umeri!…

Dragii mei. S-au întâmplat atât de multe lucruri – adică, atâtea căderi – şi femeia a fost pricina căderilor, de multe ori. Iacă ce zic: care-i rea, nimic mai rău! Care-i bună, nimic mai bun! Asta e. Dacă-i vorba aşa.

Deci, ea rămâne mai departe pe tron. Şi aşteaptă să-i descopere valorile, bărbatul. 

…Încercaţi să trăiţi fără ea…! Fără femeie. Nu numai în sensul plăcerilor trupeşti – ci din punctul de vedere al acelei inspiraţii, ştii, care… [cum spune poetul]:
vecinii toţi mă cunoşteau, tu nu m-ai cunoscut… la geamul tău ce strălucea, privii atât de des; o lume-ntreagă înţelegea, nu tu m-ai înţeles”… Făcea apel la inima Veronicăi! 

Pe lângă plopii fără soţ / Adesea am trecut / Mă cunoşteau vecinii toţi / Tu nu m-ai cunoscut”… Adică făcea apel, acest mare poet, la inima ei. 

Părintele Arsenie Papacioc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: