14/02/2012

Viaţa ascetică este pentru toţi creştinii

Posted in Uncategorized la 15:18 de Valahia

26 ianuarie 2012

Ascetismul este o viată de înfrânare, plină de sens, care se manifestă prin nevointe duhovnicesti, adică prin rugăciune, contemplatie, îndreptarea gândurilor către Dumnezeu, adesea în combinatie cu eforturi fizice corespunzătoare si, în acelasi timp, cu abtinerea de la orice activităti negative si satisfaceri nenecesare firii. Aceasta nu înseamnă că ascetismul le este rezervat doar anumitor pustnici sau călugări (sihastri). Credinta crestină însăsi este construită pe temelia negării sinelui, care, într-o anumită măsură, înseamnă ascetism.” – Sergei Baikalov-Latisev, Orthodox Life, Vol. 27, Nr. 3

Fericitul Seraphim Rose vorbeste clar despre o „perspectivă ortodoxă ascetică asupra vietii” în zilele noastre. El arată cum poate fi întărită Biserica Ortodoxă din America – nu prin rationalizarea modului de închinare si a altor aspecte ale credintei prin mijloace intelectuale, ci prin păsirea deplină într-o viată ascetică, de rugăciune, post si evitare a lucrurilor lumesti (în special a culturii moderne). În toată biografia Părintelui Seraphim Rose (lucrarea „Not of This World”), autorul vorbeste despre modul în care Pr. Seraphim observa că America intră din ce în ce mai adânc în acelasi duh lumesc în care a căzut Rusia în momentul venirii la putere a comunismului. El spune că noi, americanii, adoptăm o perspectivă „materialistă” asupra vietii, în acelasi fel în care s-a întâmplat si în Rusia.

Ascultam astăzi o emisiune la un post de radio crestin si s-a întâmplat să mă nimeresc lângă el când îsi transmiteau buletinul de stiri. Ultima stire relatată era legată de un joc smart phone numit „Angry Birds”. Se pare că la ora actuală, e o stire vrednică de atentie să transmiti întregii natii că a fost lansat un nou joc video pe internet, care completează aplicatia telefonică. Sper să nu-i jignesc pe cei care joacă „Angry Birds”, dar aceste jocuri îmi par foarte copilăresti si lumesti si as vrea să vă arăt în acest articol că, efectiv, nu avem timp pentru asemenea fleacuri.

Părerea mea cât se poate de sinceră este că ar trebui să privim această „epocă video” ca un simptom al culturii noastre pe moarte. Tehnologia e un lucru minunat, însă dacă industriile tehnologice nu încep să se gândească la îmbunătătirea omenirii, la ce mai sunt bune?

Vă rog să nu vă panicati. Nu am de gând să construiesc o piramidă morală si să perorez aici despre ce ar trebui si ce nu ar trebui să facem; mai degrabă, as vrea să vă împărtăsesc câte ceva despre ceea ce în ortodoxie se numeste „viată ascetică”.

A umbla în Lumină

Am mai trecut în revistă aspectele vietii ascetice în articole trecute si am stabilit că a fi crestin înseamnă a fi ascet. Aici este articolul care făcea referire la acest lucru [http://www.antiochian.org/justice-asceticism]. Articolul respectiv vorbeste despre viata ascetică pe care o putem duce; care ne este accesibilă. Am vorbit, în sectiunea Social Ministry de pe acest sit, despre modul în care participarea la o viată de „jertfă” te poate conduce la o chemare mai mare spre Hristos. Însă această jertfă la care ne cheamă Dumnezeu nu se referă la sacrificiu ca atare, ci la iluminarea spiritului; se referă la a merge în ceea ce Hristos numeste „lumină”.

Ce înseamnă să umblăm în lumină?

  • Hristos spune că EL este lumină: Ioan 9:5 – „Eu sunt lumina lumii”.
  • Sfântul Apostol Pavel spune, în Efeseni 5:8: „Altădată erati întuneric, iar acum sunteti lumină întru Domnul; umblati ca fii ai luminii!
  • Sfântul Evanghelist Ioan spune, în Ioan 1, 1:7: „Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăsire unul cu altul, si Sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăteste pe noi de orice păcat”.

Ca crestin al epocii moderne, la început credeam că a păsi în lumină înseamnă să păsesti pe calea cunoasterii si adevărului; să stii diferenta dintre bine si rău si să stii cine este Dumnezeu, într-o manieră constructivă; cu alte cuvinte, cum este El la un nivel rational pe care îl pot explica tuturor. La urma urmelor, sunt un „evanghelist”! Însă ce nu am realizat ca crestin modern este faptul că Lumina lui Hristos este, mult mai mult decât credem, un loc spiritual, mai degrabă decât un concept sau un set de concepte spirituale.

Dumnezeu doreste ca noi să intrăm într-un spatiu spiritual alături de El, pentru ca să trăim experienta unei Împărătii care nu tine atât de mult de concepte, cât tine de iluminare – de capacitatea de a păsi, efectiv, în locuri în care nimeni altcineva nu poate păsi, în afara celor care sunt în lumină; deci, a celor care „umblă” întru Lumină, după cum spune Sfântul Ioan Evanghelistul.

Se asteaptă din partea noastră ca noi să umblăm, EFECTIV, pe calea luminată. Asta nu înseamnă că trebuie să stim automat ce trebuie făcut si încotro trebuie mers, ci că trebuie să lucrăm, efectiv, cu „muschii nostri duhovnicesti”, muschii duhovnicesti pe care i-am exersat cu greu în „sala noastră de gimnastică” duhovnicească (în II Timotei, 2:5, Sfântul Apostol Pavel aseamănă eforturile noastre duhovnicesti cu cele ale unui atlet).

„Crucea” si „prigonirea” noastră sunt cele prin care ne mântuim

Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine”. – Matei 10:38

Dacă voieste cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea în fiecare zi si să-mi urmeze Mie”. – Luca 9:23

Sfântul Grigorie Teologul (sec. al IV-lea) numeste această „umblare” [acest mod de viată] a crestinului „ortodoxie pătimitoare”. „Cine vrea să-i slujească lui Dumnezeu”, spune Sf. Vasile cel Mare (sec. al IV-lea), „trebuie să-si pregătească sufletul pentru suferintă”. Credinta crestin-ortodoxă este o credintă pătimitoare (II Timotei, 3:12), pentru că numai prin pătimiri ne îndepărtăm de la lucrurile cu care satan si oamenii lui ne ispitesc si ne întoarcem la ceea ce Hristos ne dă fără să plătim nimic în schimb.

Arhiepiscopul Averchie Tauşev (1906-1976) de la Mănăstirea din Jordanville spunea că „ortodoxia pătimitoare” este pricina pentru care, practic, nici unul dintre dreptii pomeniti mai sus nu au fost scutiti de prigoniri, într-o formă sau alta – venite adeseori, ca si în cazul lui Hristos Însusi, chiar din partea preotilor Bisericii. Cel care îsi urmează propria constiintă si învătăturile Domnului poate ajunge să plătească scump pentru asta. Iar acest lucru este valabil în toate aspectele vietii moderne si uneori, chiar si în spatiul religiei si al Bisericii.” (Orthodox Life, mai-iunie 1976, pag. 30).

Gânditi-vă cum ar fi dacă am lua fiecare hotărâre asa cum făcea Hristos. Ce ati spune, în fiecare clipă a vietii dvs.? Ce ati purta? Ce ati mânca? Cum v-ati comporta în propria dvs. carieră? Ati purta haine la ultima modă, care vă fac să vă simtiti „sexy”? Ati mânca regeste? Ati urma orbeste „linia întreprinderii”, alături de cei care profită de omenire si putin le pasă de soarta ei? Unde ati fi, dacă ati fi acest tip de om, 100% ca Hristos? Eu cred că ati ajunge la 100% persecutie.

În Matei 5:10, Hristos spune: Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, că a lor este Împărătia cerurilor”. A-ti lua crucea înseamnă a intra pe cărarea care duce la ceruri. Sfântul Apostol Pavel spune în II Timotei 3:12: Si toti cei care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniti.

Umblăm în lumină umblând, de fapt, în întuneric; pentru că asa ne-a modelat Hristos. De aceea ne si spune în Psaltire că Cuvântul este „făclie picioarelor noastre”. El foloseste imaginea făcliilor si în Evanghelie, de multe ori. Astfel, în Luca 12:35, ne spune: „Să fie mijloacele voastre încinse si făcliile voastre aprinse”.

Ca să mergem în locuri întunecate, ne ajutăm de făclii. Asta înseamnă să umblăm în lumină! Datoria noastră crestinească nu este să găsim raiul pe pământ sau să-l creăm noi, cumva. Noi suntem aici călători vremelnici întru Hristos, ziditori ai Împărătiei! Oriunde ne-am afla în această viată – că e vorba de un mediu crestin sau păgân, datoria noastră este să evităm duhul lumesc, pentru a-L căuta pe Hristos. După cum ne spune Sfântul Augustin: „biruieste-te pe tine însuti si lumea îti va sta la picioare”. Nu putem trăi în mijlocul ispitelor decât dacă suntem pregătiti să ducem luptă; iar acest lucru înseamnă să biruim mai întâi vrăjmasul dinăuntrul nostru (dorintele noastre păcătoase) si apoi să ne ferim si de vrăjmasul care ne înconjoară.

Evitarea duhului lumesc si viata în Lumină

Bun, si ce legătură au jocurile video – mai ales cele pe care le joacă adultii pe telefoanele lor mobile – cu toate astea? Jocurile video în sine nu sunt un lucru păcătos – bineînteles, dacă nu sunt legate de concepte păcătoase –; păcat este, însă, să nu răscumperi vremea, după cum explică Apostolul Pavel în Efeseni 5 si, în loc de asta, să ne lăsăm permanent pradă distractiei. Dumnezeu nu ne va lumina prin jocuri video! Acestea fiind zise, suntem, desigur, liberi să le jucăm din când în când. Dar nu pentru asta au fost create aceste jocuri la purtător. Însăsi intentia proiectării lor a fost de a-ti umple „timpii morti” din viată. Dar există un mod traditional ortodox de a folosi/a răscumpăra timpul: este calea rugăciunii si meditatiei, o parte esentială din viata ascetică.

După cum discutam în articolul mentionat în aldine, ascetismul înseamnă să-ti jertfesti libertatea si să cauti comuniunea cu Dumnezeu. Articolul respectiv descrie modul în care îl putem căuta pe Dumnezeu prin slujirea săracilor. Dar ce te faci când esti prins în râsnita nemiloasă a treburilor de zi cu zi? Cum putem să ducem o viată ascetică în aceste conditii?

Rugăciunea lui Iisus este o modalitate de a-ti „umple timpul”. Alte moduri prin care putem folosi timpul la maximum si a umbla în lumină includ meditatia si contemplarea aventurii efective, „lucrării” efective prin care ne trece Dumnezeu. Asa ne exersăm muschii duhovnicesti, care ne fac capabili să umblăm în lumina momentului.

Eu cred că Dumnezeu ne asează mereu în fată ocazii duhovnicesti pentru a ne exersa spiritualitatea; însă acest lucru se găseste în modul cel mai firesc si mai potent într-o cale „nelumească” – una care nu e părtasă la luxul constant si distractia fără noimă. Pur si simplu, noi nu putem să ne vedem pe noi însine si ceea ce este bun sau rău în sufletul nostru, dacă suntem învăluiti de norii unor cadente lumesti.

Pur si simplu, în mintea si inima noastră nu e loc pentru nici un fel de duh lumesc voluntar. În America, suntem deja bombardati de spiritul lumesc. Suntem permanent asaltati de reclame publicitare (dacă ne uităm la televizor), de afise, de modă nebunească si pervertită, de muzică lumească aproape în orice magazin si restaurant, de sporturi extrem de competitive si de oameni care vorbesc de ele… si lista poate continua! E posibil să încapă si mai mult de-atât?

De aceea, a umbla întru lumină înseamnă să umbli în Împărătie, luminat fiind. Când ducem ceea ce trebuie să numim „o viată ascetică”, păsim într-un sir de evenimente externe total diferit, fie ele coincidente, accidente etc. Asadar, o viată pe care majoritatea americanilor ar considera-o „plictisitoare” aduce, de fapt, niste circumstante duhovnicesti extrem de entuziasmante în viata unui credincios. L-am auzit odată pe John Piper, un pastor evanghelic, care spunea că această cale ascetică se numeste „hedonism crestin”. Am să analizez teologia lui într-un alt articol; însă ceea ce spune el corespunde cu ceea ce ne predanisesc Părintii Bisericii din primele veacuri: că trebuie să învătăm cum să găsim bucurie în pătimirea pentru Hristos. Desigur, este o bucurie unică în felul ei, nelegată de carne direct, însă legată direct de duhul nostru.

În fine, viata în lumină, viata în care credinciosul „umblă întru lumină” pe deplin este o viată care nu e usor de dobândit. Personal, nu cred că am dobândit-o încă, dar am primit îndrumări de la părintele meu duhovnicesc despre modul în care pot să ajung acolo. Înteleg că această viată implică o căutare a sfinteniei – fără să mă astept să fiu „canonizat” ca atare de Biserică, ci străduindu-mă să am atitudinea si râvna pe care au avut-o sfintii canonizati. Asta înseamnă a fi „în duh”, după cum spune Apostolul Pavel. Asta înseamnă să fii mai implicat în lucrurile duhovnicesti decât în cele lumesti; să fii ceea ce filosofii secularisti numesc a fi „minimalist”. Trăim la un nivel al strictului necesar, pentru o cauză mult mai mare: „precum în cer, asa si pre pământ”. Si câstigăm punctul esential: ceea ce numim „mucenicia” pentru Hristos, fugind permanent de egocentrismul nostru, pentru propria noastră sfintire si deopotrivă pentru sfintirea celorlalti.

Sursa: http://thesobornost.org/?p=45

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: