20/08/2013

Ce-a fost mai întâi: Biserica sau Noul Testament?

Posted in Uncategorized tagged , , , , la 14:46 de Valahia

Pr. James Bernstein

25 august 2011

Fr James Bernstein.jpg 2Ca evreu convertit la Hristos prin protestantismul evanghelic, în mod firesc, am simțit nevoia să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine, citind Scripturile. De fapt, citind Evangheliile din „cartea interzisă” numită Noul Testament, la vârsta de șaisprezece ani, ajunsesem să cred în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Mesia cel promis nouă. În primii mei ani de creștinism, foarte mult din educația mea religioasă provenea din cititul Bibliei de unul singur. Când am intrat la facultate, aveam o Biblie completă, de buzunar, care mă însoțea permanent. Obișnuiam să învăț pe de rost pasaje preferate din Scriptură și deseori mi le citam mie însumi în momentele de ispită – sau le citam celorlalți când încercam să-i conving de existența lui Hristos. Biblia a devenit, pentru mine – așa cum este și astăzi – cea mai importantă carte care s-a tipărit vreodată. Pot să spun din toată inima, alături de Apostolul Pavel, că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).

Asta e vestea bună.

Vestea proastă e că de multe ori, hotăram eu singur ce vroiau să spună Scripturile. De pildă, la un moment dat m-am entuziasmat așa de tare la ideea că-L cunoșteam pe Iisus ca pe prietenul meu apropiat și personal, încât am crezut că propria mea conștientizare a Lui în sensul acesta era tot ce aveam nevoie. Așa că îmi subliniam versete despre Iisus cu markerul galben, dar treceam peste pasajele referitoare la Dumnezeu-Tatăl, sau biserică, sau botez. Mă uitam la Biblie ca la un manual de instrucțiuni ceresc. Nu credeam că aveam nevoie de Biserică, în afară de faptul că era un loc unde puteai să-ți faci prieteni sau să înveți mai multe lucruri despre Biblie, ca să poți să te descurci și mai bine de unul singur, ca creștin. Ajunsesem să cred că pot să-mi construiesc viața și Biserica prin Cartea sfântă. Vreau să spun că am luat expresia sola scriptura („numai Biblia”) foarte în serios! Povestea mântuirii era foarte clară pentru mine: Dumnezeu își trimisese Fiul; amândoi au trimis Duhul Sfânt, apoi a venit Noul Testament ca să explice mântuirea și, în final, s-a format Biserica.

Eram pe-aproape, poate. Dar nu destul de aproape. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

29/09/2012

Sectarismul din ortodoxie și ortodoxia din sectarism

Posted in Uncategorized tagged la 03:56 de Valahia

Arhiepiscop Ioan (Șahovkoy)  
19 sept. 2012

E greșit să credem că toți ortodocșii sunt lipsiți de spirit sectar și că nici un sectant nu poate avea, de fapt, un spirit ortodox. Nu toți ortodocșii „cu numele” sunt așa și în duh și nu toți sectanții cu numele sunt așa și în duhul lor și – mai ales la ora actuală – e posibil să întâlnești „ortodocși” care, de fapt, în sufletul lor sunt sectanți: sunt fanatici, neiubitori, înguști la minte, țin foarte mult la precizia omenească, nu însetează după adevărul dumnezeiesc, însă sunt plini până la refuz de propriul lor adevăr înfumurat, judecându-i pe ceilalți din vârful adevărului lor imaginar, dogmatic-corect din afară, însă care nu-și are izvorul în Duh. Și invers: poți întâlni un sectant care aparent nu înțelege importanța închinării ortodoxe la Dumnezeu în Duh și Adevăr, nu „recunoaște” cutare sau cutare expresie a adevărului ecleziastic, dar care, de fapt, ascunde în el foarte multe lucruri cu adevărat dumnezeiești, e plin de dragoste întru Hristos și e cu adevărat un frate pentru aproapele lui.

Prezența unei astfel de diversități de oameni în societatea creștină nu lasă loc unei abordări superficiale a problemei relațiilor interconfesionale. Sectanții păcătuiesc neînțelegând ortodoxia, însă noi, ortodocșii, la rândul nostru, nu urmăm învățăturile noastre ortodoxe, neînțelegându-i pe sectanți, care sunt uneori surprinzător de fervenți și de curați în căutarea lor statornică a lui Dumnezeu și în năzuința către o viață numai întru El.

Rațiunea îngustă, arogantă și dureroasă a oamenilor, netransfigurată în Duhul lui Dumnezeu, aspiră în mod identic la dezbinare și caută motive pentru asta, indiferent cui i-ar aparține această rațiune: unui creștin-ortodox sau unui sectant. Citește restul acestei intrări »

26/09/2012

Despre folosirea talanților

Posted in Uncategorized tagged , , , , la 22:10 de Valahia

Duminica a XVI-a după Rusalii

Protopop Andrew Phillips
22 septembrie 2012

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Evanghelia de astăzi a talanților ne este, probabil, binecunoscută tuturor. Dar, ca orice altă Evanghelie, de fiecare dată când o recitim, găsim în ea lucruri noi.

Mai întâi, se poate observa că în această Evanghelie, se vorbește despre faptul că Domnul le dă slujitorilor Lui un număr diferit de talanți. Nu suntem egali unii cu alții; suntem diferiți. Asta nu înseamnă că Dumnezeu îl preferă mai mult pe cineva anume și nu pe celălalt. Înseamnă, pur și simplu, că Domnul știe ce e mai bine pentru fiecare din noi și dă – după cum spune Evanghelia – „fiecăruia după puterea lui”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu ne dă niciodată să facem ceea ce este peste capacitățile noastre. Indiferent de ce ne-am putea cere noi înșine, El ne cere să cultivăm doar capacitățile pe care le avem și pe care El știe că le avem. Astfel, El îi cere celui care este îndemânatic să-și folosească mâinile pentru a face lucruri folositoare, din ciment, lemn, metal sau alte materiale. Nu îi cere să proiecteze clădiri imense. Cel care trebuie să proiecteze clădiri imense – arhitectul – a fost dăruit cu talent la matematică, fizică și desen și la rândul lui, poate fi cu totul incapabil să-și folosească mâinile pentru a confecționa vreun obiect. La fel, am întâlnit odată un compozitor celebru care nu putea să cânte și un cântăreț celebru care nu putea să compună. Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi niște înzestrări, iar noi suntem chemați să le folosim pentru a face ceva pentru El. Suntem diferiți unii față de alții. Egalitatea noastră vine numai din folosirea diferitelor noastre înzestrări în aceeași măsură. Egalitatea noastră nu stă în valorile acestei lumi, ci din punct de vedere spiritual, în fața lui Dumnezeu, în măsura în care ne folosim diversele noastre daruri de la El. Citește restul acestei intrări »

22/09/2012

Actualitatea Filocaliei

Posted in Uncategorized tagged , , , la 21:05 de Valahia

Hrana spirituală a Sfinților Părinți
Este bine și înțelept să ne hrănim cu Filocalia Părinților neptici, pentru a cunoaște atât modul în care funcționează patimile, cât și mijlocul prin care ne putem elibera de ele. Este păcat că în predicile de duminică din parohii nu se face întotdeauna referire la învățătura Sfinților Părinți, care îl învață pe creștin calea isihiei (liniștirii) inimii. Acumularea masivă de informații de natură duhovnicească sau raționalizarea credinței pot și ele să constituie un obstacol în calea reculegerii spiritului, în vreme ce numai cu un singur cuvânt, acesta poate fi ajutat să-și găsească locul inimii, precum și gustul rugăciunii și al liniștii. Numeroși țărani, aproape analfabeți, atât în trecut, cât și în epoca noastră, au primit harul rugăciunii curate prin tradiția isihastă a Filocaliei.

Cunoașteți cursele vrăjmașului…
Fără isihie, trezvie și sobrietate (nepsis), nu se poate face nici un progres în viața duhovnicească, spun Sfinții Părinți, referindu-se atât la nivelul personal, cât și la cel obștesc; e nevoie, cel puțin, ca inteligența omului să aibă cunoștință de această cale împărătească, pe care Hristos ne-a predanisit-o pentru proslăvirea si contemplarea Preasfintei Treimi. Sfântul Antonie cel Mare ne spune că ignoranța este prima rană a inteligenței, căci cea din urmă nu cunoaște felul în care cel rău lucrează asupra gândurilor noastre.

Luați-vă tovarăși de drum buni!
Personal, drept cărți de căpătâi eu îi am pe Sf. Isihie din Batos și Sf. Ioan Carpatul, precum și pe Sf. Antonie cel Mare, Evagrie Ponticul și Sf. Dorotei din Gaza. Părinții pustiei ajung întotdeauna să ne fie prieteni apropiați prin învățăturile lor: ce bucurie, să le fii alături! De acolo de sus, din ceruri, ei continuă să ne învețe și să ne inspire. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog pentru toți traducătorii în viață sau trecuți la Domnul, care ne-au deschis aceste comori ale Sfinților Părinți. Sf. Nicodim din Sfântul Munte trebuie să fie mulțumit că și în ziua de astăzi avem acces la aceste prețioase mărgăritare de înțelepciune!

Actualitatea Părinților pustiei
Este foarte de dorit ca în epoca noastră să se încurajeze și această cale, care este sfânta isihie a inimii. Slujbele noastre ortodoxe de toată ziua, psalmii și rugăciunile, nu au ele, oare, aceeași menire? Lumea este deseori orbită de patimi, care pricinuiesc atâtea răni în sufletele lipsite de cale, de pace și de lumină statornică.

Sursa: http://www.sagesse-orthodoxe.fr

13/05/2012

Despre cinism şi bunătatea lui Dumnezeu

Posted in Uncategorized tagged , , , , , , , , la 16:15 de Valahia

Pr. Stephen Freeman, 9 mai 2012

Recunosc că sunt un copil al anilor 60 (ceea ce înseamnă că m-am născut la începutul anilor 50). Am trăit într-o perioadă din istoria Americii marcată de asasinate, abuzuri de putere, incompetenţă şi pioşenii nemiloase şi strigătoare la cer, rostite de oameni fără pioşenie. Aşa stând lucrurile, ca mulţi alţi oameni din generaţia mea, sunt tentat de cinism – care este un soi de asigurare a faptului că lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, ci sunt aşa numai pentru că cineva vrea ca ele să pară aşa. Desigur, cinicii rareori au nevoie să se căiască, pentru că istoria le confirmă deseori suspiciunile.

Dificultatea apare, însă, atunci când cinismul ajunge să fie înrădăcinat în sufletele noastre. Distanţa lui rece faţă de lume poate scădea şi căldura dragostei, iar atitudinea lui de suspiciune permanentă ne răpeşte bucuria mirării simple.

La nivel teologic, cinismul este în foarte mare măsură incompatibil cu credinţa în bunătatea lui Dumnezeu. E adevărat că lumea e plină de păcat şi că cei din jur – oameni şi instituţii – ne dezamăgesc. Scripturile ne spun „să nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor”. Cu toate acestea, acelaşi psalm care ne avertizează despre astfel de nădejdi false, este, totuşi, un psalm cât se poate de plin de speranţă: Citește restul acestei intrări »

07/03/2012

Crestinismul nu se referă la etică

Posted in Uncategorized tagged , , , la 00:41 de Valahia

Paul Wood
Articol tradus de pe blogul „A Political Refugee From the Global Village – an Englishman in Bucharest” („Un refugiat politic din satul global. Un englez la Bucuresti”)

Crestinismul nu se referă la etică. Într-un fel, se poate spune că nu se referă nici măcar la religie, fiind, din multe puncte de vedere, antireligios.

Iisus nu a practicat etica si îi dezaproba pe eticisti, pe saducheii zelosi si fariseii din vremea Lui. Într-un fel, El a venit să ne scape de religie. Nu a predicat împotriva Legii, ci pentru ceva era cu mult deasupra Legii.

Etica este ceea ce necredinciosii îsi închipuie că este crestinismul; însă crestinismul ne învată să cerem harul divin si nu să urmăm vreun cod etic prin propriile noastre eforturi. În România, simti fără de nici un dubiu că etica nu constituie deloc un aspect central al crestinismului. Etica, în Biserica Ortodoxă Română, pare a fi la periferie, în timp ce liturghia ocupă un loc central. Iar românii combină o religiozitate si un interes instinctive fată de lumea de dincolo, având totodată o apreciere si o întelegere realiste a celor lumesti.

Ceea ce observa Eugen Ionescu este foarte adevărat: religia, în România, înseamnă ceva cu totul diferit fată de ceea ce înseamnă ea în tările catolice sau protestante.

Sursa:http://pvewood.blogspot.com/2012/03/christianity-is-not-about-ethics.html

14/02/2012

Viaţa ascetică este pentru toţi creştinii

Posted in Uncategorized la 15:18 de Valahia

26 ianuarie 2012

Ascetismul este o viată de înfrânare, plină de sens, care se manifestă prin nevointe duhovnicesti, adică prin rugăciune, contemplatie, îndreptarea gândurilor către Dumnezeu, adesea în combinatie cu eforturi fizice corespunzătoare si, în acelasi timp, cu abtinerea de la orice activităti negative si satisfaceri nenecesare firii. Aceasta nu înseamnă că ascetismul le este rezervat doar anumitor pustnici sau călugări (sihastri). Credinta crestină însăsi este construită pe temelia negării sinelui, care, într-o anumită măsură, înseamnă ascetism.” – Sergei Baikalov-Latisev, Orthodox Life, Vol. 27, Nr. 3

Fericitul Seraphim Rose vorbeste clar despre o „perspectivă ortodoxă ascetică asupra vietii” în zilele noastre. El arată cum poate fi întărită Biserica Ortodoxă din America – nu prin rationalizarea modului de închinare si a altor aspecte ale credintei prin mijloace intelectuale, ci prin păsirea deplină într-o viată ascetică, de rugăciune, post si evitare a lucrurilor lumesti (în special a culturii moderne). În toată biografia Părintelui Seraphim Rose (lucrarea „Not of This World”), autorul vorbeste despre modul în care Pr. Seraphim observa că America intră din ce în ce mai adânc în acelasi duh lumesc în care a căzut Rusia în momentul venirii la putere a comunismului. El spune că noi, americanii, adoptăm o perspectivă „materialistă” asupra vietii, în acelasi fel în care s-a întâmplat si în Rusia.

Ascultam astăzi o emisiune la un post de radio crestin si s-a întâmplat să mă nimeresc lângă el când îsi transmiteau buletinul de stiri. Ultima stire relatată era legată de un joc smart phone numit „Angry Birds”. Se pare că la ora actuală, e o stire vrednică de atentie să transmiti întregii natii că a fost lansat un nou joc video pe internet, care completează aplicatia telefonică. Sper să nu-i jignesc pe cei care joacă „Angry Birds”, dar aceste jocuri îmi par foarte copilăresti si lumesti si as vrea să vă arăt în acest articol că, efectiv, nu avem timp pentru asemenea fleacuri. Citește restul acestei intrări »

04/02/2011

Sfaturi pentru tinerii căsătoriţi

Posted in Părinti ortodocsi, Uncategorized tagged , , , , , , , la 13:14 de Valahia

Părintele Arsenie Boca

Cunoştinţele acestea urmăresc ideea de responsabilitate a căsătoriţilor faţă de Legea divină înscrisă în fire, sub formă de instinct. Şi mai urmăresc lămurirea ideii de păcat, idee care a început să fie neclară în mintea multora.

Definiţia păcatului

Păcatul este o conspiraţie a minţii omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu. Cu această definiţie de lucru, înţelegem dintr-o dată că numai Iisus a fost fără de păcat, adică singur El a refuzat orice idee diabolică din mintea, viaţa şi faptele Sale. Voi, ca tineri începători ai vieţii, sunteţi poate ispitiţi de ideea că tineri fiind, de ce să începem cu copii din primul an, ci să ne mai trăim puţin viaţa, că mai avem vreme şi de copii. Cu acest gând, dacă-l primiţi şi-l luaţi de bun, vă deschideţi calea către păcat şi către tot felul de necazuri care vin matematic. Ca să n-o luaţi rău de la început, că nu aveţi cum sfârşi bine, e recomandabil să o luaţi bine de la început şi să vă precizaţi poziţia sufletească faţă de roadele binecuvântate de Biserică ale cununiei – copiii. Ei sunt roadele dragostei; evitarea nu e dragoste, ci crimă. Căutarea plăcerii numai, cu evitarea rostului firesc al instinctului e viciu şi păcat şi se pedepseşte de Legea care vede toate ale omului.

Citește restul acestei intrări »

11/12/2010

Memento

Posted in Uncategorized la 19:34 de Valahia

Nu căutati lucrurile iluzorii – avutia si functiile: căci toate se dobândesc cu pretul nervilor, după decenii de muncă si vi se pot lua într-o noapte. Trăiti cu sentimentul unei superiorităti statornice asupra vietii; nu vă temeti de nenorociri si nu tânjiti după fericire. La urma urmelor, toate sunt o apă si-un pământ: amarul nu durează vesnic, iar dulceata nu dă niciodată peste margini.

Alexander Soljeniţîn (11 dec. 1918 – 3 aug. 2008)

17/11/2010

Căsătoria şi alternativele posibile. Pe calea împlinirii şi sfinţeniei

Posted in Uncategorized tagged , , , la 12:05 de Valahia

Pr. John H. Erickson

Decan, Seminarul Sf. Vladimir

Prelegere susţinută la SVS Summer Institute, iunie 2004

Pentru tema de discuţie a Institutului de anul acesta, nu e nevoie de nici o justificare: „Căsătoria creştină are viitor?” În fiecare zi, vedem zilnic în mass-media cum conceptele şi definiţiile „tradiţionale” ale căsătoriei sunt puse la încercare. În primele câteva luni ale anului 2004, atenţia publicului larg a fost îndreptată către căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex – care acum este legală în statul Massachusetts – pe lângă alte state – şi care a căpătat tot mai mult sprijin din partea unor voci venind din mai multe zone, inclusiv din zona bisericilor creştine. Dar provocarea care stă în faţa conceptelor şi definiţiilor „tradiţionale” ale căsătoriei nu se limitează la acest titlu recent de ştiri care atrag atenţia. Acum câteva decenii, intra în vocabularul nostru curent expresia „căsătorie deschisă”. Tot atunci, aflam despre „acordurile prenupţiale” – adică despre căsătoria calificată în diverse moduri, prin intermediul unor acorduri formale, prenupţiale. Astăzi, când auzim despre cupluri care trăiesc împreună sau când avem de-a face cu declinul unei căsătorii, care se încheie cu divorţul – deseori urmat de recăsătorie şi (apoi chiar şi mai frecvent) de un alt divorţ, nici măcar nu mai clipim. (Nişte statistici îngrijorătoare: la momentul actual, în Statele Unite, durata medie a unei căsătorii este de cinci ani.) Citește restul acestei intrări »

Pagina următoare