20/08/2013

Ce-a fost mai întâi: Biserica sau Noul Testament?

Posted in Uncategorized tagged , , , , la 14:46 de Valahia

Pr. James Bernstein

25 august 2011

Fr James Bernstein.jpg 2Ca evreu convertit la Hristos prin protestantismul evanghelic, în mod firesc, am simțit nevoia să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine, citind Scripturile. De fapt, citind Evangheliile din „cartea interzisă” numită Noul Testament, la vârsta de șaisprezece ani, ajunsesem să cred în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și Mesia cel promis nouă. În primii mei ani de creștinism, foarte mult din educația mea religioasă provenea din cititul Bibliei de unul singur. Când am intrat la facultate, aveam o Biblie completă, de buzunar, care mă însoțea permanent. Obișnuiam să învăț pe de rost pasaje preferate din Scriptură și deseori mi le citam mie însumi în momentele de ispită – sau le citam celorlalți când încercam să-i conving de existența lui Hristos. Biblia a devenit, pentru mine – așa cum este și astăzi – cea mai importantă carte care s-a tipărit vreodată. Pot să spun din toată inima, alături de Apostolul Pavel, că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate” (2 Timotei 3:16).

Asta e vestea bună.

Vestea proastă e că de multe ori, hotăram eu singur ce vroiau să spună Scripturile. De pildă, la un moment dat m-am entuziasmat așa de tare la ideea că-L cunoșteam pe Iisus ca pe prietenul meu apropiat și personal, încât am crezut că propria mea conștientizare a Lui în sensul acesta era tot ce aveam nevoie. Așa că îmi subliniam versete despre Iisus cu markerul galben, dar treceam peste pasajele referitoare la Dumnezeu-Tatăl, sau biserică, sau botez. Mă uitam la Biblie ca la un manual de instrucțiuni ceresc. Nu credeam că aveam nevoie de Biserică, în afară de faptul că era un loc unde puteai să-ți faci prieteni sau să înveți mai multe lucruri despre Biblie, ca să poți să te descurci și mai bine de unul singur, ca creștin. Ajunsesem să cred că pot să-mi construiesc viața și Biserica prin Cartea sfântă. Vreau să spun că am luat expresia sola scriptura („numai Biblia”) foarte în serios! Povestea mântuirii era foarte clară pentru mine: Dumnezeu își trimisese Fiul; amândoi au trimis Duhul Sfânt, apoi a venit Noul Testament ca să explice mântuirea și, în final, s-a format Biserica.

Eram pe-aproape, poate. Dar nu destul de aproape. Citește restul acestei intrări »

Anunțuri

13/05/2012

Despre cinism şi bunătatea lui Dumnezeu

Posted in Uncategorized tagged , , , , , , , , la 16:15 de Valahia

Pr. Stephen Freeman, 9 mai 2012

Recunosc că sunt un copil al anilor 60 (ceea ce înseamnă că m-am născut la începutul anilor 50). Am trăit într-o perioadă din istoria Americii marcată de asasinate, abuzuri de putere, incompetenţă şi pioşenii nemiloase şi strigătoare la cer, rostite de oameni fără pioşenie. Aşa stând lucrurile, ca mulţi alţi oameni din generaţia mea, sunt tentat de cinism – care este un soi de asigurare a faptului că lucrurile nu sunt niciodată aşa cum par, ci sunt aşa numai pentru că cineva vrea ca ele să pară aşa. Desigur, cinicii rareori au nevoie să se căiască, pentru că istoria le confirmă deseori suspiciunile.

Dificultatea apare, însă, atunci când cinismul ajunge să fie înrădăcinat în sufletele noastre. Distanţa lui rece faţă de lume poate scădea şi căldura dragostei, iar atitudinea lui de suspiciune permanentă ne răpeşte bucuria mirării simple.

La nivel teologic, cinismul este în foarte mare măsură incompatibil cu credinţa în bunătatea lui Dumnezeu. E adevărat că lumea e plină de păcat şi că cei din jur – oameni şi instituţii – ne dezamăgesc. Scripturile ne spun „să nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor”. Cu toate acestea, acelaşi psalm care ne avertizează despre astfel de nădejdi false, este, totuşi, un psalm cât se poate de plin de speranţă: Citește restul acestei intrări »